Cum a făcut NASA fotografia în care Curiosity coboară pe suprafața lui Marte

Cum a făcut NASA fotografia în care Curiosity coboară pe suprafața lui Marte
Publicat: 07/08/2012, 20:36
Actualizat: 07/08/2012, 20:36

Coborârea vehiculului Curiosity pe suprafața planetei Marte a fost înregistrată de Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), satelitul artificial trimis de NASA să orbiteze în jurul Planetei Roșii. MRO a trimis imaginile pe Pământ și astfel toată lumea a putut asista la momentul în care vehiculul Curiosity a ajuns pe Marte, scrie The Atlantic.

În imaginile de mai jos poate fi observată parașuta de 16 etaje și 15 metri diametru de care a fost atașat Curiosity, vehiculul de o tonă.

Jurnalistul Alexis Madrigal de la The Atlantic consideră că sincronizarea dintre MRO și Curiosity, pentru realizarea acestor fotografii, este chiar mai impresionantă decât performanța de a ajunge pe Marte. „Este vorba despre zece ani de transpirație, cafea proastă și muncă pentru șapte minute de glorie”, scrie Madrigal.

MRO a fost lansat în 2005 și a ajuns pe orbită în martie 2006, iar Curiosity a ajuns luni pe suprafața lui Marte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Anunț de ultimă oră despre pensiile românilor! Daniel Baciu spune ce se va întâmpla cu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Ciolacu şi Orban au pus la cale un tren de mare viteză care să lege...
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din...
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cu cât a crescut producția de automobile din România în prima jumătate a anului?